Evenimente sportive ale anului

Inovație în e-commerce-ul românesc: FamShop, comerț online prin interacțiune vocală
06/08/2019
Primarul Mircia Gutău a dispus intensificarea lucrărilor de modernizare în cartierul Nord din Râmnicu Vâlcea
06/08/2019

Sportul și activitățile sportive sunt printre cele mai răspândite forme de competiție din întreaga lume. Fie că este vorba despre o întrecere la nivel mondial sau de un simplu joc între prieteni, spiritul competitiv iese la suprafață. De asemenea, este important de punctat faptul că sportul practicat la orice nivel oferă adevărate beneficii pentru sănătate, organism, tonus, ajutând și la creșterea încrederii în sine. În plus, competițiile sportive sunt un prilej excelent de susținere a echipei sau a jucătorului preferat. Având în vedere că există atât de multe sporturi practicate în toată lumea în zilele noastre este de la sine înțeles faptul că iubitorii de sport au deja un calendar pe care îl urmăresc îndeaproape pentru a nu omite nicio întrecere de gen.

Chiar dacă anul 2019 este destul de sărac din punct de vedere al competițiilor sportive, fiind un an fără jocuri olimpice, jocuri mondiale sau europene la fotbal, există multe alte evenimente pentru pasionații de sport. Chiar dacă majoritatea acestor evenimente au loc în străinătate, tehnologia a făcut posibilă vizionarea în timp real sau chiar înregistrarea acestora pentru a fi urmărite ulterior. Cum nimeni nu are memorie de elefant, ar fi bine să se facă o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai importante evenimente sportive ale acestui an.

Turneul US Open

Acest eveniment sportiv este așteptat cu sufletul la gură de către toți pasionații de tenis. Evenimentul recunoscut la nivel mondial va începe pe la jumătatea lunii august, finala urmând a fi jucată pe data de 8 septembrie. Acest turneul al speranței este considerat a avea un nivel de dificultate ridicat, meciurile fiind disputate între cei mai buni jucători. După cum era de așteptat, în urma succesului de la Wimbledon, Simona Halep este printre favorite, reușind să strângă un număr și mai mare de admiratori. Se pare că susținătorii jucătoarei de tenis sunt atât de siguri de motivația și talentul Simonei încât o văd deja în finală, chiar reușind o altă victorie.

Cupa Mondială de Rugby

Un alt eveniment care cu siguranță va marca această toamnă este Cupa Mondială de Rugby care se va disputa de la începutul lunii septembrie până în octombrie. Spectaculoasa întrecere va avea loc în Japonia, dar România nu va lua parte la acest eveniment din cauza unei greșeli organizatorice. Potrivit specialiștilor, această întrecere sportivă este printre cele mai importante evenimente ale lumii, ocupând locul trei după Campionatul Mondial de fotbal și Jocurile Olimpice. Numărul spectatorilor și al telespectatorilor a crescut semnificativ de la ediție la ediție, primul joc de acest tip fiind disputat în anul 1987 între Noua Zeelandă și Australia.

Jocuri ale minții

Când vine vorba de sport, oamenii au tendința de a se gândi doar la activitățile fizice care au loc fie individual, fie în echipă. Ei bine, este bine de știut că jocurile minții ocupă un loc la fel de important în acest clasament. Pe lângă sporturile comune cu care fiecare dintre noi este familiarizat, există și activități de acest tip care necesită un alt nivel de concentrare, așa cum este pokerul. Sporul minții este o activitate care necesită în primul rând răbdare, capacitate cognitivă ridicată și puțin noroc. Un alt exemplu este jocul de șah care are până în momentul de față diferite turnee atât la nivel național, cât și internațional. Aceste turnee se organizează în funcție de vârstă.

Marele Premiu al Ungariei

Având în vedere că există atât de mulți pasionați de raliu, era imposibilă neglijarea unui astfel de competiții. Anul acesta Marele Premiu al Ungariei la Formula 1 va avea loc la începutului lunii august. Biletele au început să dispară destul de repede, semn că pasionații motosportului din România și nu numai s-au mobilizat și de data aceasta. Întrecerea va avea loc la 20 de kilometri de Budapesta, pe circuitul de la Hungaroring. Acest circuit a fost inaugurat în 1986, bucurându-se de o popularitate excepțională, cu toate că este utilizat destul de sporadic.

Campionatul Mondial de Handbal Feminin

Nu în ultimul rând, era importantă includerea unui eveniment de handbal la care iau parte diferite echipe. Anul acesta va avea loc cea de-a XXIV-a ediție, urmând ca turneul să aibă loc în Japonia, între 30 noiembrie și 15 decembrie. Având în vedere că jucătoarele țării noastre au avut parte de atâtea victorii de-a lungul timpului, ne putem aștepta chiar la aur. Tricolorele noastre au reușit deja performanța de a se califica la acest turneu, tot ce lipsește este o zi bună și puțin spirit de echipă pe parcursul meciurilor. La turneu vor participa 13 echipe, printre care Japonia și Franța.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante evenimente sportive care urmează să aibă loc în acest an. Miza este una pe cinste mai ales că este în joc mândria unei întregi țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *