Luni, 14 octombrie 2019, polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați la 112 cu privire la faptul că în zona Cina și a Casei Tineretului, o autoutilitară a acroșat mai multe autoturisme.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat autoturismul și conducătorul auto, care a acroșat autoturismele. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că, conducătorul autoturismului este un bărbat de 55 de ani, din Drăgășani, care are dreptul de conducere suspendat, permisul fiindu-i reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Din fericire, în urma evenimentului rutier nu a rezultat vătămarea corporală a nici unei persoane.
***
Informații actualizate
Având în vedere probatoriul administrat, organele de cercetare penală, din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Marți, 15 octombrie 2019, o sa fie prezentat instanței de judecată în vederea dispunerii de măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.