În noaptea de 1 martie 2020, polițiștii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la un accident rutier ce a avut loc pe Drumul Național 7 km 210+800, pe raza localității Proieni.
În fapt, conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat de 56 de ani, din comuna Racovița, mort de beat, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, iar pe numele lui polițiștii au întocmit acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.