Mircia Gutău aduce precizări cu privire la vânzarea unei suprafeţe de teren către un notariat public

Jandarmeria Vâlcea: Poartă masca de protecție! Îți poate salva viața!
03/08/2020
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată, la Drăgășani, Prundeni și Romanii de Jos
03/08/2020
Elaborare Studiu de Fezabilitate la Obiectivul Pod pe DN7 km 239 + 376

Ca urmare a atacurilor declanşate în mediul on-line de către filiala locală a PNL pe marginea vânzării, în condiţiile legii, a unei suprafeţe de teren, concesionată în ultimii 24 de ani, către Notariatul Public Mariana Gutău, fac următoarele precizări:

Întregul demers s-a bazat pas cu pas pe legislaţia în vigoare din domeniu, beneficiind de avizele de specialitate ale juriştilor din cadrul Primăriei municipiului. În cazul în care peneliştii locali sunt dispuşi să depăşească stadiul de cârcoteală pe reţelele de socializare – o zonă ce le este foarte dragă şi unde pot debita, susţinuţi de postacii de serviciu, minciuni nesfârşite fără teama de vreo sancţiune – îi invit să atace în contencios administrativ, la Instituţia Prefectului, această Hotărâre de Consiliu. Altfel, toată vorbăria lor împănată cu haştag-uri de pe Facebook nu valorează doi bani.

Mai amintesc că acest demers a fost iniţiat prin HCL nr. 21/2019 privind suplimentarea suprafeţei de teren concesionată prin contractul nr. 16265/14.08.1996, hotărâre care a fost aprobată în unanimitate de către cei 23 de consilieri locali în funcţie, deci inclusiv cei ai PNL cărora, la acel moment, nu li s-ar fi părut că ar fi ceva în neregulă.

Subliniez că o astfel de procedură a mai fost aplicată în numeroase alte situaţii la nivelul municipiului şi legalizată tot prin hotărâri ale Consiliului Local (spre exemplu: terenurile iniţial concesionate şi ulterior vândute pentru spaţii comerciale alimentare în zona centrală sau pentru mai multe firme din Parcul Industrial Sud), doar că, în absenţa unei mize electorale, nu au stârnit oprobiul mult prea indignaţilor penelişti locali.

Mircia Gutău,
Primar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.