Începând din anul 2010, în fiecare an pe 4 aprilie se marchează Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, dată aleasă simbolic la exact o jumătate de an distanță de Ziua Mondială a Animalelor, din 4 octombrie. În acest context, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează sâmbătă, 6 aprilie, între orele 11.00 – 14.00, în Parcul Mircea cel Bătrân, un târg de adopții de câini în dorința de a conștientiza rolul și importanța pe care ființele necuvântătoare le au în viața de zi cu zi a oamenilor.
Cele câteva zeci de exemplare canine ce vor fi oferite spre adopție râmnicenilor iubitori de animale provin de la Adăpostul public de câini de la Fețeni, o structură deschisă în anul 2009 prin intermediul căreia se gestionează populația de câini fără stăpân în condiții dintre cele mai bune și în conformitate cu toate dispozițiile legale din domeniu. Prin activitatea proprie, dar și în colaborare cu organizații nonguvernamentale – o implicare activă având Asociația Save Vâlcea’s Dog – s-a reușit adopția unui număr impresionant de câini dintre cei capturați de pe domeniul public și găzduiți de Adăpostul de la Fețeni – de exemplu 267 de adopții în anul 2022 și 466 în anul 2023.
În cadrul evenimentului de sâmbătă, vor fi distribuiți fluturași cu condițiile necesare unei adopții canine, iar responsabilii Adăpostului de la Fețeni și voluntarii prezenți vor oferi sfaturi și informații celor ce doresc să afle mai multe despre responsabilitățile, dar și bucuriile deținerii unui câine.